O poveste simplă de iubire între doi tineri se concretizează în jurul tarabei de înghețată. Povestea ne arată că nu trebuie să ne dăm bătuți în a ne atinge obiectivele și că micile gesturi de iubire sunt cele mai importante.


Începutul unei căsnicii care aduce de la sine o mulțime de dificultăți cărora proaspătul cuplu trebuie să le facă față. Angela ne dezvăluie viața cu suișuri și coborâșuri din perioada comunistă, cu un copil nou născut în grijă. În același timp, soțul acesteia, Nelu, este obligat să își respecte datoria de cadru militar, uneori nefiindu-i alături.
Povestea Mariei este povestea multor femei din România, victime ale violenței domestice. Ceea ce o face pe Maria specială este credința ei de a-și urma destinul și dorința de a merge mai departe, dincolo de tot ceea ce întâmpină, dincolo de piedicile din partea familiei, de suferințele îndurate din cauza soțului și prejudecățile societății. Ea demonstrează că există fericire la orice pas și se bucură ca un copil de micile lucruri, cum este slujba religioasa sau fructele coapte toamna.


Lucrarea a fost redactată cu scopul de a prezenta viața din România, mai exact viața unui ofițer care a fost deportat în timpul războiului din Basarabia, 1944. Acesta și-a pierdut toată averea în momentul deportării și a trebuit să își înceapă o viață nouă în Dragoș-Vodă. Povestea nu se desfășoară în ordine cronologică, aceasta începând din momentul în care ofițerul își întâlnește sufletul pereche, și se încheie cu o povestire în ramă în care este descris în detaliu cum a avut loc deportarea.
M-am născut și am copilărit într-un sat din județul Argeș, o zonă de deal aflată la sud de Carpați. Până în clasa a patra am dus o viață obișnuită, tipică locuitorilor din mediul rural din anii ’40 ai secolului trecut. Odată ce satul nostru a fost colectivizat, viața mea a luat o întorsătură neașteptată și m-am văzut nevoită să plec de lângă familie. La doar 11 ani, am ajuns la un unchi din partea mamei, la Buftea, unde mi-am petrecut adolescența.


Anii comunismului nu au fost unii ușori și nici greu de uitat, iar acum sunt un pasaj din istorie. O perspectivă a unei fete simple, de la țară, proaspăt căsătorită, care se mută într-un oraș cheie al dezvoltării pentru perioada respectivă, ne va aduce cu inima și mintea în plină Revoluție, cu trăiri interioare puternice, dar cu un curs al vieții normal, plin de suișuri și coborâșuri.