M-am născut într-o familie de preoți lipoveni, o minoritate cu origini rusești, puternic ancorată în religie. Tatăl meu, preot în satul 2 Mai, a avut 8 copii, dar nu au trăit toți. Doi frați și o soră au decedat din copilărie, iar alții la vârstă adultă. Mai suntem în viață numai patru, iar părinții noștri au plecat în lumea celor adormiți și ei. Am trăit toată viață cu frică de pedeapsa lui Dumnezeu, chiar dacă înțeleg că Dumnezeu este iubire.  

Vremurile au fost dificile, am crescut cu mulți frați, am învățat să am grijă de fiecare dintre ei. Îmi amintesc cum mama obișnuia să prăjească pâine pe plita din casa, dar nu mânca nimeni înainte de a spune rugăciunea. Toate activitățile noastre de copii și mai târziu adolescenți, au fost dominate de religiozitatea tatălui meu. Păstrător al tradițiilor, acesta ne-a interzis să avem televizor sau să mergem la plimbări cu prietenii în serile de vară, în care toți colegii de școală ieșeau. Cultivarea religiei de la vârste fragede, a lăsat în mine o puternică amprentă până astăzi. 

Neavând timp să îi cunosc prea bine pe cei din jurul meu, din cauza numeroaselor sarcini pe care le primeam acasă, am hotărât să mă căsătoresc. Primul bărbat din viața mea a fost și ultimul. Nu îl cunoșteam prea bine pe Luca, dar asta nu m-a împiedicat să mi-l doresc de soț. Încrederea în bunătatea oamenilor predicată în biserică, dar și oportunitatea de a scapa de sarcinile copleșitoare din familie, întrevederea libertății și propriilor decizii m-au făcut să mă hotărăsc imediat. Acela a fost momentul de cotitură, un moment care mi-a schimbat radical viața. 

Nimeni din familie nu s-a opus căsătoriei mele, ba chiar m-au ajutat. Soțul meu era tot lipovean, făceam parte din aceeași minoritate. Lipovenii sunt ruși care au ales să părăsească Rusia, după sinodul din 1654 care a reformat biserica rusă. Autoritățile laice, dar și religioase, au început să ia o serie de măsuri pentru europenizare. Aceste măsuri au fost luate odată cu venirea la putere a lui Petru cel Mare. Majoritatea restricțiilor erau de ordin religios, iar rușii, având o credință puternică în tradițiile lor, au refuzat schimbările aduse de reformă. Credincioșii care nu acceptau schimbările erau supuși torturilor, iar acest lucru i-a determinat să ia drumul pribegiei. Aceștia au fugit, răspândindu-se în țoață lumea. Au plecat cu bărcile, împreună cu familiile, iar în România s-au oprit în jurul Deltei Dunării și pe coasta Mării Negre. Aceștia fiind pescari la origine, s-au adaptat ușor la condițiile de trai din zonă și s-au stabilit până în prezent. Comunitatea noastră nu este foarte mare, deși odinioară satul a fost înființat de lipoveni. 

M-am căsătorit.

Ziua 1 

M-am trezit veselă, aerul libertății îmi umple nările. Sunt pe cont propriu, am propria mea familie începând de astăzi și va trebui să fac tot ce îmi stă în putință să fie bine. Bucuria îmi umple sufletul, iar soarele de primăvară îmi mângâie chipul. Sunt femeie măritată, de ieri mi-am pus baticul și mi-am luat viața în mâini. 

Am primit multe daruri de nuntă. Toată comunitatea de lipoveni din sat a contribuit la nunta noastră. Acum pot să mă bucur de toate darurile vieții și să îmi organizez timpul așa cum îmi place, nu mă mai împiedică nimic…doar frica de Dumnezeu. 

Azi am fost în vizită la părinți, de data aceasta nu s-au mai comportat cu mine ca înainte. Am simțit că acum mă privesc ca pe o persoană demnă, ca pe un adult ale cărui decizii sunt importante. Soțul meu se comportă frumos cu mine, chiar dacă nu ne cunoaștem prea bine, sunt convinsă că pe parcurs vine și dragostea. Avem planuri mari, vrem să construim o casa în care ne vom crește copiii și în care ne vom găsi liniștea. 

Ziua 2 

De azi am trecut la fapte. Soțul meu este pescar, așa că a mers la lucru de azi. A trebuit să îi pregătesc de mâncare de seara fiindcă pleacă dimineața foarte devreme. Deși ar trebui să se întoarcă devreme de la lucru, acest lucru nu s-a întâmplat astăzi. Masa de prânz s-a răcit în așteptarea lui, dar poate mâine va veni la timp. Eu am lucrat toată ziua în grădină, mama lui îmi dă o mulțime de sarcini. Toată grădina e în mâinile mele, dar sunt tânără, reușesc să îmi mențin energia până seara. Soacra mea nu e o femeie rea, doar autoritară. Își dorește ca eu să fac tot ceea ce ar trebui să facă ea, dar este în regulă, sunt obișnuită cu munca de acasă. La noi în sat oamenii au grădini mari și cultivă multe legume. Deși suntem pe malul mării, aproape că nu am timp să văd marea decât foarte rar. 

Ziua 3 

Am muncit și astăzi, la fel de mult ca ieri, dar munca înnobilează sufletul, deci nu am de ce să mă plâng. Soțul meu a venit la fel de târziu ca ieri, la fel de beat ca ieri. Dar asta nu mă deranjează foarte tare fiindcă se comportă bine cu mine. Vrea să avem copii, așa că lucrăm la asta în fiecare zi, deși la finalul zilei eu abia mai pot ține ochii deschiși. Munca în grădină mă epuizează, soarele puternic mă stoarce de energie, dar trebuie să mă mențin la înălțimea așteptărilor, doar locuiesc încă în casa soacrei. Azi chiar am făcut o vizită scurtă și părinților, mama m-a întrebat cum mă simt. Cu siguranță a văzut bronzul proeminent care mi-a colorat pielea. Ochii mei albaștri sticlesc pe pielea roșiatică, dar i-am spus că e din cauza faptului că am adormit la soare. Nu vreau să creadă că muncesc mai mult decât acasă. Doar am plecat de acasă ca să nu mai muncesc la fel de mult și să scap de dominația religioasa a tatei. Am scăpat, tata aproape că nu mi-a vorbit când am fost acasă, cred că se abține să facă vreo remarcă, așteaptă să merg eu să mă confesez. 

Ziua a trecut repede, iar puținele minute petrecute alături de mama mi-au înviorat privirea. Când a venit Luca eram mai veselă, mai optimistă. El a observant asta, și a început să mă întrebe care era motivul bucuriei din ochii mei…. Am evitat să îi spun, nu am vrut să creadă că îmi e dor de casă sau că nu sunt fericită alături de el. În cele din urmă asta este familia în care am ales să intru. Nimeni nu m-a obligat, am ales singură și nu regret nimic. 

Ziua 7

Astăzi a fost duminică, am mers la biserică împreună cu soacra mea. În comunitatea noastră, femeile poartă fuste lungi și mâinile acoperite. Cunosc foarte bine tradițiile religioase, sunt parte din mine. În timpul slujbei am privit chipurile celorlalte femei de acolo, fiecare dintre ele părea că meditează. Probabil aici e locul în care fiecare găsește liniștea, momentul de rugăciune, de odihnă și de contemplare. Cântecele bisericești sunt în limba slavonă, chiar dacă nu înțeleg fiecare cuvânt, cântecul coral îmi pătrunde în inimă. Cunosc toată slujba, fiecare etapă, fiecare cuvânt ce urmează să fie rostit. Le-am auzit ani de-a rândul, din primii ani de viață am stat alături de mama și frații mei la lungile slujbe oficiate de tatăl meu pentru că noi trebuia să fim un exemplu pentru restul comunității. Cunosc toate pedepsele pe care preotul le dă pentru diferitele încălcări ale dogmei, toate rugăciunile și moliftele^[1]. Când m-am mutat din casa părintească, tatăl meu mi-a dat câteva cărți bisericești, cărți de rugăciuni și o versiune a bibliei în limba slavonă. Mă simt vinovată că nu am apucat să citesc nici măcar o pagină…serile mă simt atât de obosită, încât nu îmi mai pot auzi gândurile. Știu că pentru asta voi primi drept pedeapsă o serie de mătănii^[2] și rugăciuni pe care să le citesc. Trebuie să fac asta, trebuie să îmi îndeplinesc datoria față de Dumnezeu. Orele petrecute în rugăciune mi-au făcut mult bine. La finalul slujbei, am plecat cu sufletul împăcat și cu noi speranțe. Poate că Dumnezeu îmi va dărui fiul pe care mi-l doresc atât de mult. 

Ziua 15

Zilele trec, iar rutina s-a instalat de mult. Obrajii mi se cojesc zilnic de la soarele care îmi arde pielea. Luca pleacă înainte de ivirea zorilor și se întoarce după apusul soarelui. Dacă îl întreb cum și-a petrecut ziua îmi spune că este foarte ocupat. Cu excepția peștelui pe care îl aduce, altceva nu am văzut de la el. Se pare că banii merg în mare parte pe alcool pentru el, iar restul către mama lui. Ea stabilește ce se cumpără în casă. Norocul este că am primit toate cele necesare drept daruri de nuntă, altfel probabil că nu am fi avut prea multe în cele două camere pe care le-am primit în casa soacrei. Banii de la nuntă sunt tot în administrarea ei, sau poate că nu mai sunt deloc. Și ea obișnuiește să cumpere alcool în fiecare zi. 

Comportamentul lui devine tot mai violent în fiecare zi. Ne certăm aproape zilnic. După toată ziua de muncă, primesc numai reproșuri și acuze. Gelozia lui este nejustificată, îmi petrec toată ziua în curtea familiei, iar în final tot găsește motive de gelozie. Astăzi am primit o palmă. Este prima data, sper că va fi și ultima. Am plecat capul și am plecat la culcare, chiar dacă acuzele au continuat să vină peste mine. Perna și icoana din perete îmi sunt singura alinare. Doamne, ajută-l, luminează-i mintea și fă-l să realizeze cât de mult greșește. Oare asta să fie pedeapsa pentru zilele în care am omis rugăciunea? 

Ziua 45

Astăzi este o zi specială, o duminică specială. După slujba de la biserica am fost în vizită la părinții mei să le dăm o veste mare. Dumnezeu m-a binecuvântat cu un copil. Sunt foarte fericită, simt că radiez. Acum voi avea un motiv în plus să îi mulțumesc lui Dumnezeu. Acum iubirea mea va avea asupra cui să se reverse. Acest copil îmi va schimba viața, simt asta. Părinții mei au fost foarte fericiți la auzul veștii. Nu a trecut prea mult timp de la nuntă, dar acesta este scopul familiei. Poate acum soacra mea își va schimba atitudinea față de mine, îi voi dărui un moștenitor. Poate că, totuși, Dumnezeu mă iubește. 

Ziua 80

Vara a trecut în zbor, în fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru miracolul care crește în mine. Iubirea prinde formă în pântecele mele, iar eu trebuie să o protejez. Vecinii mei știu deja cum trăiesc eu, asta fiindcă uneori am fugit să înnoptez la sora mea, de teama lui Luca. Atunci când simt că vine nervos, când alcoolul îi fură mințile, îi pregătesc masa și apoi fug pe poarta din spate. Fug pentru a evita o nouă ceartă, o nouă serie de reproșuri și poate chiar o nouă lovitură. Acum trebuie să mă protejez, sunt datoare față de sufletul căruia îi voi da viață. Doamne, dă-mi puterea să trec peste toate aceste obstacole și luminează-mi cărările pentru a face ceea ce e mai bine!

A doua zi, mă întorc de dimineață acasă, iar Luca fie se poartă de parcă nimic nu s-a întâmplat, fie își cere iertare pentru ieșirea din seara precedentă. Îl iert de fiecare dată, o soție iubitoare își iartă soțul, chiar dacă acesta mai greșește uneori. Dumnezeu ne învață despre iertare ca despre un atribut al unui bun credincios. Trebuie să iert cu sufletul împăcat și să înlătur povara de pe umerii amândurora. Poate că venirea copilului nostru îl va transforma. Acea formă de viață pură și inocentă, acea viață pe care doar dragostea are puterea să o creeze îi va lumina mintea și sufletul. Mă rog nopți de-a rândul, mă rog pentru amândoi, doar Dumnezeu are putere asupra noastră. În cele din urmă, viață nu este ușoară. Îmi accept soarta, îmi car crucea pe care Dumnezeu mi-a dat-o. 

Ziua 275

Ce zi minunată! Astăzi a fost cea mai minunată zi pentru că am dăruit viață! Bucuria mea este dincolo de limite, nu credeam că există astfel de sentimente puternice. Când am auzit primele scâncete am crezut că sufletul îmi va exploda de atâta fericire. De astăzi sunt mama, de viața mea depinde viața copilului meu și trebuie să fiu puternică pentru el. 

Am născut un băiețel minunat pe care îl voi numi Vasilesc, asta deoarece este născut în ziua în care calendarul ortodox indică acest nume. Va trebui să fie botezat după numai 8 zile de la naștere, conform tradiției noastre. Eu nu îi pot fi alături în momentul creștinării, dar sunt convinsă că Dumnezeu îi va purta de grijă în acele clipe. 

Luca a fost alături de mine și a așteptat copilul cu sufletul la gură. Este un om bun. Înțeleg comportamentul lui atunci când văd atitudinea soacrei mele. El pur și simplu nu a primit suficientă iubire în copilărie, iar acum nu știe să ofere, la rândul său. Poate fiul nostru, puiul de om care a venit astăzi pe lume, îl va schimba. Poate Vasilesc îl va învăța să dăruiască iubire, iubirea care este combustibil pentru sufletele noastre, ale tuturor. 

Mă gândesc acum la mama, oare ce sentiment a trăit ea atunci când ne-a adus pe lume? Oare nu i-a frânt pieptul această bucurie nemărginită, mai ales că a dăruit viață de atâtea ori. Sunt epuizată, dar în același timp nu îmi pot lua gândul de la sufletul de care trebuie să am grijă începând de astăzi. Nimic nu este mai important pentru mine și Luca. Sunt sigură că de mâine va veni la timp de la serviciu și își va dedica tot timpul micului nostru îngeraș. 

Ziua 480 

Timpul zboară, iar Vasilesc se schimbă în fiecare zi. Mereu învață lucruri noi și ne surprinde de fiecare dată cu gesturile lui de bebeluș drăgălaș. Este cel mai minunat copil, este toată speranța mea și trăiesc numai pentru el. Uneori, când am de lucru prea mult în grădină, soacra mea îl supraveghează. Mi se face dor de el și aș vrea să fug repede să îi sărut chipul, dar comentariile răutăcioase ale soacrei mele mă împiedică să fac asta ori de câte ori simt. E nedrept să mă țină departe de copilul meu, fie și pentru câteva ore. 

Luca a revenit la obiceiurile de dinainte. Niciodată nu ajunge acasă înainte de apusul soarelui și de fiecare dată vine beat. Nevoile copilului mă determină să îi cer bani, bani de care nu dispune niciodată, fiindcă tot salariul său merge către magazinul care îl aprovizionează cu alcool. Familia nu înseamnă prea mult pentru el. Chiar dacă îl iubește pe Vasilesc, sacrificiul de a se abține de la alcool este prea mare. Am început să merg la același magazin pe care îl frecventează și să cumpăr alimente pe datorie. Sunt norocoasă că vecina mea este vânzătoare și îi pune cheltuială tot pe baza alcoolului. El nu își amintește niciodată cât are de plătit, iar uneori nici nu îi ajunge salariul pentru a-și plăti datoria de o lună. Părinții mă ajută cât pot ei, dar nu este datoria lor să aibă grijă de familia mea. Eu am ales, iar acum totul a devenit o povară pe umerii lor.

Soacra mea este din ce în ce mai răutăcioasă, aproape că îmi numără înghițiturile atunci când suntem la masă. Simt că îl iubește pe Vasilesc, dar eu sunt o gură în plus de hrănit. Chiar dacă muncesc din zori și până în seară în ogradă, tot nu este suficient. Îl învinuiește pe Luca pentru alegerea pe care a făcut-o. Uneori simt că are dreptate, nu este datoria ei să mă hrănească pe mine și pe Vasilesc, Luca este cel care și-a asumat această responsabilitate. Cel mai tare mă doare că toate aceste tensiuni dintre noi se revarsă asupra copilului. Simt că este agitat ori de câte ori ne certăm, iar acest lucru nu poate să fie decât nepotrivit pentru el. Sufletul lui curat nu ar trebui să se încarce cu suferințele noastre. 

Ziua 485

Astăzi ne-am mutat. Mama lui Luca ne-a impus să părăsim curtea ei. Singurul pe care îl mai acceptă de astăzi, este Vasilesc. Neștiind încotro să o apuc, m-am întors în casa părintească. Din fericire, tatăl meu mi-a dat o cameră și o bucățică de grădină de care să am grijă. Camera are o intrare separată, așa că nu trebuie să fiu mereu în același spațiu cu ceilalți membri ai familiei. Nu aș putea să suport privirile lor acuzatoare. Este adevărat că am ales singură omul cu care m-am căsătorit, dar cum să fi știut cum va arăta viitorul? Doamne, dă-mi puterea să duc mai departe ceea ce mi-ai hărăzit^[3]. 

Ziua 486

Luca încă nu și-a revenit din beția de ieri, încă nu realizează ce se întâmplă. L-am hrănit pe Vasilesc și l-am lăsat să doarmă. Am lăsat mâncarea pe masă pentru Luca și am fugit la sora mea. Știu că lui nu-i poate face rău, însă pe mine mă va învinui de faptul că am fost alungați din casa mamei lui. Nu mai pot îndura și cuvintele lui, după toate prin care am trecut astăzi. Știu că mâine va veni cu aceleași scuze, iar eu îl voi ierta, pentru că Dumnezeu ne învață să nu judecăm și să fim îngăduitori cu semenii noștri.  Îți mulțumesc, Doamne, pentru curajul și forța cu care m-ai înzestrat!

Ziua 495

Astăzi am plecat singură la muncă, mi-am lăsat copilul cu mama și am plecat să fac curățenie în casa unei bătrâne. Ieri am fost și am plantat în grădina altei vecine, iar alaltăieri am văruit casa unui om înstărit din sat. Oamenii sunt mulțumiți de munca pe care o fac și mă cheamă mereu la lucru. Este singura soluție pentru a putea supraviețui. Corpul mi-a slăbit, sunt aproape un schelet, dar trebuie să fiu puternică pentru copilul meu. Deși Luca nu aduce niciodată bani acasă, pretinde mereu mâncare atunci când vine. Uneori încerc să îi spun că nu așa funcționează o familie, dar de fiecare dată regret atunci când îi fac reproșuri, prefer să tac și să îmi înghit cuvintele. 

Ziua 520

Astăzi este ziua în care am rămas văduvă cu 2 copii. Sunt însărcinată de o luna și jumătate, iar Luca nu a mai suportat povara familiei. L-am găsit spânzurat în magazia noastră în această dimineață. Lacrimile nu îmi încetează din acel moment. Nu îmi era bine alături de el, dar acum sunt complet singură. Singură în fața destinului, singură în fața copiilor mei, singură cu propriile dezamăgiri și suferințe, singură.