Scriitor: Ana-Maria Cornelia Flaut

Povestitor: Gheorghița Flaut

Organizație: Asociația House of Education and Innovation

Titlu: Bunica mea

Nivel: Intermediar

Limba: Română

Abstract: În povestea „Bunica mea” o avem ca personaj principal pe Gheorghița. După moartea mamei sale, Gheorghița a renunțat la copilăria sa pentru a-și întreține familia și pentru a avea grijă de frații ei, împreună cu sora și cu tatăl ei. Aceasta și-a sacrificat cea mai frumoasă perioadă a vieții pentru familia ei. După câțiva ani, norocul i-a surâs, găsindu-și sufletul pereche. Alături de soțul său, au trecut prin multe momente fericite împreună, însă au avut parte și de situații neprevăzute, chiar definitorii pentru viitorul familiei.

Cuvinte cheie: bunică, bunic, tradiții, superstiții, familie, gospodărie, copilărie, busuioc, căsătorie.

Bunica mea

În următoarele rânduri, vă voi povesti despre bunica mea, Gheorghița, despre copilăria ei, despre rolul pe care l-a avut în familia sa și, cel mai important, cum s-a întâlnit cu bunicul meu, cum s-au căsătorit și cum au început o frumoasă poveste de iubire. Aceștia au fost împreună, nedespărțiți, timp de 40 de ani. La bine și la greu, s-au sprijinit unul pe celălalt și nu au încetat nicio clipă să se respecte și să se iubească. 

 

Bunica mea s-a născut pe data de 3 august, în anul 1941, în satul Albina. Acesta este un sat micuț, dar frumos și plin cu oameni muncitori și cinstiți, aproape de orașul Hârșova, județul Constanța, regiunea Dobrogea, România. Bunica nu provenea dintr-o familie foarte bogată, având foarte multe momente în care simțeau anumite lipsuri, însă au învățat să se descurce cu ceea ce aveau. Familia ei era formată din 4 copii și un tată, deoarece unul dintre frații ei a murit la naștere, iar mama lor, de asemenea, decedase și ea cand erau toți foarte mici. De fiecare dată când își amintește de membrii familiei pe care nu îi mai are alături, bunica mea zice „Dumnezeu să-i ierte!”, cu lacrimi în ochi și cu un suspin apăsător. După moartea mamei sale, bunica mea, împreună cu sora ei, au devenit destul de repede mame pentru frații lor mai mici,  acordându-le tot timpul și atenția de care aveau nevoie, pentru a nu le lipsi nimic, mai ales atenție din partea maternă. Mai mult decât atât, ea a fost obligată de circumstanțe să își ajute tatăl la treburile gospodărești și să îl însoțească la munca în agricultură, care le asigura o parte din hrană și un anume venit din produsele recoltate. Nu era foarte mult, însă era de ajuns cât să se sature toți. Având în vedere că responsabilitățile se înmulțiseră,  a trebuit să renunțe la școală, terminând numai patru clase. Gheorghița și-a sacrificat copilăria, și-a neglijat propriile nevoi și obiective, dând prematur piept cu greutățile vieții.

 

Odată cu trecerea timpului, respectiv în jurul anului 1962, bunicii mele a început să îi surâdă ideea de a-și întemeia o familie, de a avea o casă a ei și de a avea un copil. Ea  a aflat de la femeile bătrâne din sat că în seara de 5 ianuarie, înaintea sărbătoririi „Bobotezei”, fetele nemăritate își pun busuioc sub pernă, cu scopul de a-și visa viitorul soț. De asemenea, pentru ca superstiția să dea roade, acestea trebuiau să respecte cu strictețe anumite reguli. Timp de 6 săptămâni, fetele țineau un post special. O zi pe săptămână țineau post negru (nu mâncau nimic timp de 12 ore, iar la apusul soarelui beau un pahar cu apă și mâncau o bucată de pâine), iar restul zilelor țineau post normal, adică nu consumau alimente de origine animală (carne, brânză, lapte, ouă, iaurt, smântână etc.). În prima săptămână, luni se ținea post negru iar restul zilelor se ținea post normal. Următoarea săptămână, marți era post negru, iar restul zilelor se ținea post normal. În a treia săptămână, miercuri era post negru, iar restul zilelor se ține post normal.  În a patra săptămână, joi se ținea post negru, apoi restul săptămânii era post normal. Se continuă la fel și în săptămâna următoare, vineri, până sâmbătă seara. Fiind persoane foarte credincioase și superstițioase, bunica mea și prietena ei din sat, Mărioara, s-au decis să respecte  cu strictețe aceste tradiții și au rezistat până la final. Duminică de dimineață cele două prietene s-au întâlnit ca să își povestească visurile una alteia. Mărioara i-a povestit că l-a visat pe bărbatul de care era îndrăgostită din satul ei, cum îi cerea mâna. Însă bunica mea a visat că era într-o căruță, iar căruțașul nu își arăta fața. Ea s-a uitat pe geam și a văzut un bărbat înalt, brunet, cu ochii verzi și cu un palton gri, lung. Era bunicul meu. Cele două prietene au râs împreună și s-au gândit dacă ceea ce au visat va deveni vreodată realitate sau vor rămâne niște simple și neimportante vise. În adâncul sufletelor lor, sperau cu ardoare că acestea se vor împlini.

 

La sfârșitul toamnei, bunicul meu, Ion, s-a hotărât să plece în cel mai apropiat sat și să își găsească o nevastă. Acesta avea deja 27 de ani și era presat de către apropiați „să se așeze la casa lui”, adică să se însoare și să se mute din casa părinților. Cel mai apropiat era satul Albina. În timp ce umbla pe străzi, într-o mașină neagră, bunica mea se îndrepta spre singurul magazin din sat pentru a face piața pentru acasă. L-a observat pe bunicul meu, trecând pe stradă în respectiva mașină. Nefiind din același sat, cei doi nu se cunoșteau de dinainte, totuși ea auzise de la vecini numai lucruri bune despre el. Toată lumea îl respecta și îi vorbea frumos. Acesta s-a oprit în fața ei și i-a spus cu mândrie și curaj „Tu o să fii nevasta mea!”. Bunica mea, auzind aceste cuvinte, încremeni de rușine, neștiind ce să zică sau să facă. Așa că bunicul meu, cu mai mult curaj, îi spuse că următoarea duminică, la aceeași oră, va fi la ea la poartă pentru „a-i cere mâna”, adică pentru a-i cere voie tatălui ei să se mărite cu el. Așa se și întâmplă. Duminica următoare bunicul meu era la ea la poartă. Rușinată și speriată de răspunsul pe care l-ar putea da tatăl său, aceasta a fugit și s-a ascuns timp de o oră acasă la prietena ei, Mărioara. Bunicul meu, în tot acest timp, a rămas la ea acasă, așteptând-o și discutând cu tatăl ei despre ea. Bunica mea a simțit că atitudinea ei este greșită, așa ca s-a întors acasă, dând dovadă de curaj. Când a ajuns acasă, a rămas surprinsă căci doi bărbați vorbeau și râdeau împreună, stând la un pahar de vin. Tatăl ei a fost impresionat de bunicul meu, deoarece acesta avea o reputație foarte bună. Bunica mea s-a simțit încrezătoare și foarte bucuroasă că cei doi bărbați din viața ei se înțelegeau așa de bine.

 

După scurt timp, bunicii mei s-au căsătorit, nunta având loc pe 4 noiembrie 1962. Bunica mea și-a dorit mereu copii, așa că la un an distanță a apărut în viața lor prima fiică și cea mai mare, Luminița. Aceasta a dat dovadă încă din primii săi ani, de inteligență, ambiție și de perseverență. Avea numai note bune și își îndeplinea toate sarcinile cu succes. La 6 ani distanță s-a născut cel de-al doilea copil, Cornel. Un copil bun, grijuliu și atent la nevoile persoanelor din jur, sensibil și mereu alături de cei care aveau nevoie de un sfat sau de ajutor în rezolvarea problemelor. După încă 6 ani a venit pe lume mezinul familiei, George, fiind un copil energic, cu simțul umorului foarte bine dezvoltat, dar și cel mai obraznic dintre toți copiii. Acesta era mereu cu zâmbetul pe buze și îi făcea să râdă pe cei care erau triști.

 

Această familie a dus o viață normală, frumoasă și modestă, până când bunicul meu s-a îmbolnăvit de schizofrenie. În momentul stabilirii diagnosticului, toată familia a fost devastată, știind că lucrurile se vor schimba radical. A fost unul dintre cele mai grele momente din viața lor, totul luând o întorsătură neașteptată. Fiind șofer de troleibuz,  nu a mai putut profesa în acest domeniu, așa că s-a pensionat pe caz de boală. A urmat un șir lung de tratamente, internări în clinici de psihiatrie, conflicte cu membrii familiei și situații foarte tensionante. Drept urmare, toată atenția și grija s-a îndreptat către el, fiind neglijate anumite aspecte importante ale dezvoltării copiilor. Ajunși adulți, aceștia și-au întemeiat propriile familii, însă lipsa atenției din partea părinților și mai ales din partea paternă și-a lăsat amprenta într-un mod negativ.

 

Bunica mea și-a învățat toți copiii și nepoții primele rugăciuni, de la cele de seară până la cele mai grele. Nu a scăpat niciun nepot fără să învețe rugăciunile de seară sau măcar jumătate din „Crez”. A rămas aceeași persoană pe care bunicul meu a cunoscut-o, respectuoasă, credincioasă și grijulie. A contribuit la creșterea tuturor nepoților săi și și-a îndeplinit toate sarcinile de soră, soție, mamă și bunică. 

 

Chiar dacă copilăria ei nu a fost una dintre cele mai frumoase, fericite sau normale etape din viața ei, aceasta a știut cum să se descurce și cum să își ajute familia cu puținul pe care l-a avut. Puțini copii de vârsta ei ar putea să facă ceea ce a făcut ea, să dea de-o parte jocurile și distracția și să dea piept cu viața reală.

 

Știu că i-a fost foarte greu, că am supărat-o uneori și că am făcut-o să se simtă nerespectată în unele situații pe parcursul adolescenței mele, însă îmi pare rău și îi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce a făcut și încă face pentru mine. Îi mulțumesc că a avut grijă de mine de cand eram foarte mică și până acum și că mi-a fost alături în cele mai grele situații. Sunt foarte fericită că îmi este bunică!

            

 

 

Project 2020-2-RO01-KA205-080819 STORYLINE

Funded by the Romanian National Agency of the Erasmus+ Programme

Start date: 01-11-2020

End date: 31-10-2022

Copyright © 2020 – 2022 STORYLINE

This web-site reflects the views only of the authors, and the European Commission cannot be held responsible for any use, which may be made of the information contained therein.

Versiune - 0.1

Privacy Settings
We use cookies to enhance your experience while using our website. If you are using our Services via a browser you can restrict, block or remove cookies through your web browser settings. We also use content and scripts from third parties that may use tracking technologies. You can selectively provide your consent below to allow such third party embeds. For complete information about the cookies we use, data we collect and how we process them, please check our Privacy Policy
Youtube
Consent to display content from Youtube
Vimeo
Consent to display content from Vimeo
Google Maps
Consent to display content from Google