Scriitor: Andreea Cosma
Povestitor: Ștefan Mureșanu
Organizație: Asociația House of Education and Innovation (HEI)
Titlu: Ștefan
Nivel: Începător
Limba: Română
Abstract: Povestea prezintă câteva momente din adolescența lui Ștefan, în jurul anului 1955. Aceasta nu este totuși o poveste despre obstacolele obișnuite pe care le întâlnesc de obicei tinerii atunci când trec de la copilărie la maturitate. Ștefan crește într-un sat din România, județul Tulcea, numit Neatârnarea, termină școala primară, după care trebuie să muncească pentru a-și ajuta familia în timpul comunismului. Ștefan învață să aprecieze lucrurile mici încă de pe atunci, se împrietenește cu animalele pe care le îngrijește și reușește să se descurce în orice situație, oricât de dificilă.
Cuvinte cheie: sat, comunism, rural, animale.
Viața nu este niciodată ușoară la sat. Depinzi de animale și de pământ, iar ele depind tot timpul de tine. Optzeci de ani este destul timp să vezi și să înveți despre atât de multe lucruri. Cel mai bun sfat pe care îl pot da cititorului este să se bucure de tot ceea ce este în jurul său, pentru că aici și acum este cel mai bine.
Învăț de mic să muncesc și să mă descurc cu orice îmi aduce în cale[1] viața. Tot de mic iubesc caii, iar ei îmi sunt prieteni pe care mă pot baza, mai ales la muncă. În anul 1955, pe la cincisprezece ani, primesc în grijă vreo douăzeci de cai ai CAP[2]-ului. Oamenii sunt obligați să își dea animalele la CAP, nu le pot păstra din cauza legilor comuniste. De obicei, trebuie să duc caii la păscut[3] pe deal, în apropierea satului, însă nu este ușor când apare o problemă cu un animal. Cel mai greu este atunci când pierd un cal. Unii sunt bătrâni și nu mai pot fi folosiți la câmp sau la căruță, așa că li se face în venă o injecție cu tomoxan[4]. După ce mor, pielea este luată pentru a fi folosită la făcut hamuri. Restul este îngropat.
Într-o noapte decid să nu merg să dorm lângă cai și merg să dorm acasă. Chiar în acea noapte vine un șacal si îmi omoară un mânz. De dimineață îl găsesc pe jos. Mă duc să-i spun șefului de la CAP cele întâmplate, dar acesta îmi spune că trebuie să plătesc mânzul. Îi spun că nu aș fi avut ce să fac nici dacă eram acolo, șacalul m-ar fi mâncat și pe mine. Tatăl meu care era pădurar în sat, merge sa vorbească pentru mine și reușește să mă scape de plata mânzului.
Ziua car piatră și gunoi, iar noaptea păzesc[5] caii. Am o iapă frumoasă, albă care îmi este tare dragă, dar care se îmbolnăvește. Îmi spune cineva să sap o groapă unde este pământ galben și să ung calul pe picioare cu acel pământ, că se va vindeca. Ung calul și stau toată noaptea să văd dacă se face bine, dar moare a doua zi. Șeful de la CAP îmi spune iar că trebuie să plătesc calul. Un cal costă vreo 800 de lei, ceea ce înseamnă cam salariul pe o lună. Deși încerc să le explic că nu este vina mea și că am făcut[6] tot ce am putut[7] să-l salvez de boală, șeful îmi spune să îl plătesc.
Toamna, cand strugurii sunt copți, stau de pază și la vie. Noaptea mai vin băieți din sat să fure strugurii. Își pun gaz în gură, aprind un chibrit și suflă flăcări ca să mă sperie. Eu fug de flăcări, apoi ei vin și fură strugurii. Am câini buni care mă scapă de lucruri rele de multe ori, mă apără de lupi sau de oameni răuvoitori când stau noaptea de pază. Cel mai înfricoșător este atunci când trebuie să mă apăr de lupi. Când sunt cu oile în pădure, ei vin să le atace. De obicei, trebuie să fluier de câteva ori ca să vină caii să mă înconjoare. Câinii încep să latre, iar lupii se sperie și fug prin pădure. Animalele pe care le îngrijesc au și ele la rândul lor grijă de mine. De fiecare dată îl rog pe tatăl meu să nu mă mai trimită de pază noaptea, dar nu există altă soluție. Suntem șase copii și trebuie să muncim ca să avem ce pune pe masa. Mă bucur când mănânc ce-mi place cel mai mult. Umplu burduful cu brânză, și îmi iau niște turte din mălai și mănânc în pădure, sus pe colțan. Acolo am două izvoare, unul lângă colțan și altul lângă niște copaci mari. Mănânc bine și beau apă de izvor, apoi mă întorc la muncă.
Deși au trecut[8] șaizeci și cinci de ani de la toate aceste întâmplări, îmi aduc aminte de fiecare animal pe care l-am îngrijit[9], culoarea lui, cum era și ce nume i-am pus. Îmi mai apar uneori în vise, singurul loc unde mai pot să le păzesc cu drag.
[1] Cale – Drum.
[2] CAP – Cooperativă Agricolă de Producţie, formă de organizare în agricultură din timpul regimului comunist, în care țăranii nu sunt plătiți cu bani, ci primesc o parte din recoltă.
[3] Păscut – De la verbul „ a paște”, a se hrăni rupând cu gura iarba.
[4] Tomoxan – O substanță toxică puternică, folosită pentru a deparazita animalele.
[5] Păzesc – de la verbul „a păzi”, a supraveghea.
[6] Am făcut – Formă de trecut a verbului „a face”.
[7] Am putut – Formă de trecut a verbului „a putea”.
[8] Au trecut – Formă de trecut a verbului „a trece”.
[9] Am îngrijit – Formă de trecut a verbului „a îngriji”.